Săptămâna Lăsatului Sec de Brânză devine o „poruncă a iubirii” care ne îndeamnă să ne regăsim în Hristos, întru pocăință și înnoire. Este chemarea la „timpul împăcării”, un început al „metanoiei”, în care fiecare credincios este chemat să se lepede de sine, să se smerească și să se îndrepte spre Dumnezeu, conștient fiind că, prin harul Său, vom deveni părtași la Învierea Lui.
Săptămâna Lăsatului Sec de Brânză, cunoscută și sub numele de Săptămâna Albă sau Săptămâna brânzei, este ultima săptămână de pregătire înainte de începerea Postului Mare. În calendarul ortodox, această săptămână are un rol aparte, fiind o perioadă de tranziție între perioada de „lăsat sec” de carne și începutul strict al postului de patruzeci de zile. Este o etapă intermediară, care oferă credincioșilor ocazia de a reflecta la sensul postului, de a face primii pași către înfrânare și de a se pregăti duhovnicește pentru timpul intens de pocăință ce va urma.
Lăsatul Sec de Brânză este mai mult decât o simplă modificare în regimul alimentar al credincioșilor; el simbolizează o renunțare treptată la desfătările materiale, prin care omul este chemat să-și orienteze atenția către nevoile sufletești. Dacă săptămâna anterioară, numită Săptămâna lăsatului sec de carne, marchează renunțarea la carne, în această ultimă săptămână dinaintea Postului Mare, credincioșii mai pot consuma lactate, ouă și pește. Este o perioadă de trecere în care postul alimentar începe să prindă contur, pregătindu-i pentru rigorile spirituale și fizice ale postului propriu-zis.
Această săptămână are o semnificație aparte în viața duhovnicească, deoarece îi amintește credinciosului că întoarcerea la Dumnezeu și despătimirea nu pot avea loc fără o pregătire treptată și conștientă. Trupul și sufletul sunt chemate să participe împreună la această lucrare de înfrânare și curățire interioară.
Săptămâna Lăsatului Sec de Brânză începe imediat după Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, care subliniază responsabilitatea fiecăruia față de faptele sale și importanța iubirii de aproapele. În cadrul acestei duminici, pericopa evanghelică (Matei 25:31-46) amintește de ziua Judecății de Apoi, când Hristos va veni pentru a judeca lumea, punându-i pe cei drepți de-a dreapta Sa, iar pe cei păcătoși de-a stânga.
Prin această pericopă, Biserica ne învață că esența vieții creștine este iubirea milostivă față de ceilalți. În săptămâna ce urmează după Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, suntem chemați să reflectăm asupra faptele noastre, să evaluăm măsura în care am arătat iubire față de aproapele nostru și să ne pregătim pentru pocăința profundă din Postul Mare. Acesta este un moment în care înțelegem că mântuirea nu este doar o chestiune individuală, ci este legată în mod profund de relația noastră cu ceilalți și de grija față de cei aflați în nevoie.
Punctul culminant al Săptămânii Lăsatului Sec de Brânză este Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită astfel în amintirea căderii primului om și a izgonirii sale din grădina Edenului. Această duminică are o semnificație teologică profundă, întrucât ne amintește de starea de păcat a omului și de exilul său spiritual, consecințe ale neascultării față de Dumnezeu. Izgonirea lui Adam din Rai nu este doar un episod istoric, ci o realitate care se repetă în fiecare viață marcată de păcat. Fiecare păcat ne îndepărtează de Dumnezeu și ne rupe de comuniunea cu El.
În contextul Postului Mare, această temă este deosebit de relevantă. Prima duminică a Postului Mare, numită și Duminica Ortodoxiei, ne vorbește despre reînnoirea chipului lui Dumnezeu în om prin pocăință și harul mântuirii. Prin urmare, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai ne îndeamnă să conștientizăm consecințele păcatului și să vedem în postul care urmează nu doar o renunțare exterioară, ci o călătorie de întoarcere acasă, către Dumnezeu.
În lumina învățăturilor patristice, postul nu este un simplu ritual, ci un „leac al sufletului” care ne vindecă de răutățile adunate în inima noastră. Așadar, Săptămâna Lăsatului Sec de Brânză devine o „poruncă a iubirii” care ne îndeamnă să ne regăsim în Hristos, întru pocăință și înnoire. Este chemarea la „timpul împăcării”, un început al „metanoiei”, în care fiecare credincios este chemat să se lepede de sine, să se smerească și să se îndrepte spre Dumnezeu, conștient fiind că, prin harul Său, vom deveni părtași la Învierea Lui. Astfel, această săptămână constituie un prag liturgic esențial, în care se desăvârșește pregătirea lăuntrică a omului, pentru ca să poată trăi, cu adevărat, viața nouă în Hristos, Cel care a biruit moartea și a adus omenirii mântuirea veșnică.
